Pentru remedierea unei avarii survenite astazi, 4 mai 2017, pe strada Unirii, din municipiul Constanta, se impune restrictionarea traficului auto pe o banda de circulatie, in intervalul orar 11,30-14,30, pe segmentul cuprins intre strazile Razboieni si Dorobanti.
Pentru efectuarea reparatiei, zona mentionata a fost imprejmuita si semnalizata corespunzator, iar pentru fluidizarea traficului a fost anuntata si Politia Locala.
“Ne cerem scuze participantilor la trafic din zona respectiva si le dam asigurari ca echipele RAJA Constanta vor face tot posibilul pentru remedierea avariei intr-un timp cat mai scurt”, au transmis reprezentantii SC RAJA SA.
Abonatii nu sunt afectati de aceasta lucrare, intrucat echipele de interventie incearca sa efectueze reparatiile cu conductele sub presiune.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Casieriile și compartimentele care desfășoară activități de lucru cu publicul ale RAJA SA vor fi închise joi, 01 iunie, și luni, 05 iunie. Vineri, 02 iunie, activitatea societății se va desfășura după programul obișnuit de […]
Aproximativ 300 de poliţişti din cadrul I.P.J. Constanța se vor afla în stradă, de Sărbătoarea Floriilor, în vederea preîntâmpinării producerii oricăror evenimente negative şi pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică. Pentru aplicarea […]
Animalele din Complexul Muzeal de Științe ale Naturii din Constanța au trecut la meniu de primăvară. Iarba proaspătă și bogată în vitamine le va ajuta să își revină după sezonul rece. Angajații Complexului Muzeal au […]
Be the first to comment