Aviz favorabil din partea Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări pentru amendamentele propuse de senatorul PSD Tit-Liviu Brăiloiu la proiectul de lege pentru graţierea unor pedepse şi a unor măsuri educative privative de libertate.
Astfel, se grațiază în întregime pedepsele aplicate persoanelor care au împlinit vârsta de peste 70 de ani și se grațiaza în parte, cu ½ pedepsele cu închisoare între 6 și 10 ani aplicate persoanelor condamnate care au împlinit vârsta de 60 de ani.
Pedepsele cu închisoarea, stabilite prin hotărâri definitive, se grațiază după cum urmează: în întregime, pedepsele de până la 3 ani, inclusiv; în parte, cu 3 ani, pedepsele cu închisoare mai mari de 3 ani, dar care nu depășesc 10 ani, inclusiv.
Nu se grațiază pedepsele cu închisoare a căror executare este suspendată condiționat sau sub supraveghere, în condițiile legii.
Proiectul de lege pentru graţierea unor pedepse şi a unor măsuri educative privative de libertate a fost înregistrat la Senat pe 31.01.2017 și a obținut deja aviz favorabil din partea Consiliului Legislativ, al Comisiei pentru constituționalitate, libertăți civile și monitorizare a executării hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului și al Comisiei pentru drepturile omului, culte și minorități.
De la începutul mandatului său, Brăiloiu s-a făcut remarcat prin scandalul semnelor obscene din Parlamentul României – Senatorul PSD Tit-Liviu Brăiloiu, face semne obscene în timpul discursului președintelui Iohannis din Parlament
Be the first to comment