Nu este prima dată când primarița comunei Cumpăna arată că este și altceva în afara de un administrator local respectat. Mariana Gâju a oferit o speranță pentru doi copii internați într-un centru de asistență maternală.
Micuții au fost încreștinați cu prilejul prăznuirii Sfintei Sărbători “Intrarea Domnului în Ierusalim”, la Biserica “Sfânta Cuvioasă Parascheva” din comuna Cumpăna .
Nașii care le vor veghea drumul în viață sunt oameni cu credință, cu dragoste pentru copiii abandonați și lipsiți de dragostea părintească.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Șase nave ale Forțelor Navale Române, trei nave străine și aproximativ 1000 de militari români și străini participă, în perioada 21-27 octombrie, la unul dintre cele mai importante exerciții organizate de Forțele Navale Române, pe […]
E-Distribuție Dobrogea anunță că a redus pe cât posibil numărul întreruperilor programate pentru buna administrare și funcționare a rețelei de distribuție a energiei electrice, pentru a minimiza disconfortul clienților. Lucrările au fost reduse la cele […]
Jumătatea lunii august reprezintă cea mai aglomerată perioadă din sezonul estival pe litoralul autohton, dat fiind că pentru mulți români aceasta este perioada tradițională de concedii. În plus, faptul că zilele de luni și marți, […]
Be the first to comment