VIDEO Elicopterele Black Hawk au luat cu asalt baza Mihail Kogălniceanu. Americanii își învață partenerii români despre tehnica de luptă

Elicopter Black Hawk la Mihail Kogălniceanu
Elicopter Black Hawk la Mihail Kogălniceanu

Americanii au aterizat la Mihail Kogălniceanu în urmă cu mai bine de o săptămână. În tot acest timp, ei i-au școlit pe români în tot ceea ce înseamnă manevre de război aerian. Exercițiile sunt parte din operațiunea militară “Atlantic Resolve”, lansată de NATO încă din luna aprilie 2014.

“Pentru această misiune am început antrenamentele cu soldați români de la zero. Astăzi ei învață cum să urce și să coboare rapid din elicopterul Black Hawk. Prima dată o vom face cu motoaele oprite și apoi vom porni motoarele și elicea”, a explicat mr. James Baites de la Brigada 10 Elicoptere a US Army.

Aparatele de zbor sunt printre cele mai de temut din lume. Ele oferă posibilitatea de transport rapid a trupelor în zone de conflict. Românii au luat lecții de folosire a centurii de siguranță. Toți pașii sunt făcuți mai întâi cu încetinitorul pentru ca după o vreme, militarii să folosească butonul special care eliberează toate centurile imediat și fiecare dintre ei poate să plece la atac.

Un alicopter Black Hawk poate să zboare cu o viteză de 300 km/oră la 6.000 metri înălțime și poate să transporte o greutate de peste 10 tone.

“O parte din militari sunt emoționați. Pentru ei este primul zbor cu un elicopter american. Suntem nerăbdători să executăm această misiune cu partenerul străin și onorați că avem elicopterele UH 760 în acestă locație”, a declarat plutonierul major Samir Șeican, comandantul plutonului românesc prezent la aceste antrenamente.

Misiunea de la baza aeriană Mihail Kogălniceanu aduce în Europa de este peste 2200 soldați, 86 elicoptere și peste 700 mașini de război. Tehnica de luptă a parcurs în ultimele luni Germania, Letonia și România.

“De astăzi începem pregătirea în comun care se fa desfășura pe o perioadă de nouă luni între militarii Brigăzii 282 Infanterie Mecanizată și partenerii americani din Batalionul 2. Aceste elicoptere de atac sunt cele care ne susțin misiunile noastre de la sol”, a declarat lt. col. Vali Roman de la Brigada 282 Mecanizată.

Exercițiile sunt doar o parte din ceea ce înseamnă operațiunile NATO sprijinite de Washington în zona Europei de est și Marea Neagră.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*