Inspectoratul Școlar Județean Constanța organizează vineri, 18 februarie, proba scrisă din cadrul concursului pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar, sesiunea ianuarie – aprilie 2022.
În acest context, la Colegiul Național „Mihai Eminescu” Constanța, desemnat centru special de concurs, sunt așteptați să participe la această probă 93 de candidați care au fost admiși în etapa de validare a dosarelor din cadrul concursului. Proba se desfășoară sub forma unui test grilă cu 50 de itemi, fiecare item având un singur răspuns corect. Candidații au la dispoziție 120 de minute pentru rezolvarea testului standardizat, urmând ca acesta să fie corectat în prezența lor, a doi candidați – martori și a doi observatori din partea sindicatelor/ părinților/ elevilor/ agenților economici.
Rezultatele se vor afișa tot vineri, 18 februarie, urmând ca în 48 de ore de la afișare, candidații doritori să poată depune contestații.
În acest moment, la nivelul județului Constanța sunt 97 de funcții de director publicate pentru concurs, o funcție de director al Centrului Județean de Excelență și 52 de funcții de director adjunct.
Be the first to comment