44 de persoane au fost amendate noaptea trecută de polițiștii constănțeni pentru că nu au respectat interdicțiile de deplasare, iar valoarea amenzilor a depășit 15.000 de lei.
Noaptea trecută, în intervalul orar 23.00 – 05.00, polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, jandarmi ai Inspectoratului Județean de Jandarmi Constanța și Grupării de Jandarmi Mobilă „Tomis”, împreună cu polițiști locali au acționat pentru verificarea modului în care sunt respectate măsurile de prevenire și combatere a răspândirii COVID-19.
Astfel, au fost identificate și sancționate contravențional 44 de persoane care nu au respectat interdicțiile privind deplasarea. Valoarea sancțiunilor contravenționale este de peste 15.000 de lei.
În toate localitățile se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, în intervalul orar 23.00 – 05.00, cu următoarele excepții motivate de:
a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
b) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;
c) deplasări în afara localităților ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane și care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie.
Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, legitimația de serviciu sau adeverința eliberată de angajator ori o declarație pe propria răspundere.
Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil.
Declarația pe propria răspundere trebuie să cuprindă numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței/gospodăriei/locului activității profesionale, motivul deplasării, data completării și semnătura.
Be the first to comment