270 dosare de daună au fost avizate în urma furtunilor și inundațiilor din Dobrogea

Efectele codului roșu de vânt. FOTO CTnews

Până în acest moment, companiile Membre UNSAR au deschis 270 dosare de daună în baza polițelor de asigurare dedicate locuințelor și companiilor ca urmare a notificărilor primite din partea celor care au fost afectați de furtunile și inundațiile produse în zona Dobrogei, în weekend. Dintre aceste cazuri de daună, aproximativ 70% sunt avizate ca urmare a daunelor provocate locuințelor. Desigur, având în vedere dinamica evenimentelor, cu siguranță, acest număr se poate schimba într-un mod accelerat, de la un moment la altul.

De altfel, în perioada 2009-2022, proprietarii de locuințe din România au primit despăgubiri de aproximativ 87 milioane lei pentru acoperirea pagubelor produse de furtuni, în baza asigurărilor facultative pentru locuințe, conform unei colectări de date realizate la nivelul asociației.

“În aceste condiții, în care vremea ne provoacă și ne afectează locuințele, dar și companiile, cu atât mai mult ar trebui să ne îndreptăm spre o soluție de protecție financiară care să ne ofere sprijinul necesar pentru a trece mai ușor peste astfel de situații”, a declarat Alexandru Ciuncan, Președinte & Director General al UNSAR.

“Având în vedere că furtuna se află în topul riscurilor de care românii se tem atunci când vine vorba de locuința lor, iar dovada faptului că există și soluții potrivite este mai mult decât evidentă, nu ne rămâne decât să beneficiem de consultanță și să alegem să fim asigurați acasă și nu numai”, a precizat Alina Bărbulescu, Specialist Asigurări Bunuri & Proprietăți în cadrul UNSAR.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*