250 de firme s-au înscris deja la Târgul Indagra 2019 de la ROMEXPO. Acestea ocupă 80% din suprafața expozițională

Pavilionul expozițional ROMEXPO. FOTO ROMEXPO

Mai sunt șase luni până la începerea Târgului internațional de produse și echipamente în domeniul agriculturii, horticulturii, viticulturii și zootehniei – INDAGRA 2019, însă pregătirile sunt în plină desfășurare, iar companiile expozante se asigură din timp că au un loc în cadrul celui mai important eveniment agricol din România.

Interesul firmelor românești și din străinătate crește de la o ediție la alta, 250 de companii fiind deja înscrise, ocupând 80% din suprafața expozițională: 9.000 mp în interior și 14.500 mp la exterior.
Cei care doresc să participe la INDAGRA 2019 pot să-și rezerve spațiul până pe 31 mai. Contactați organizatorii și stabiliți cele mai eficiente soluții de participare.

La INDAGRA 2019 aveți posibilititatea să prezentați produsele în cadrul unor zone tematice, precum:

  • Echipamente și mașini agricole, silozuri, echipamente pentru viticulture;
  • Semințe, material săditor, îngrășăminte, sere și solarii, echipamente pentru irigații;
  • Echipamente pentru zootehnie, furaje și nutrețuri combinate.

Târgul reprezintă cel mai important eveniment românesc cu caracter agricol, numărul mare de expozanți, ofertele acestora şi activitățile conexe din cadrul lui demonstrează potenţialul și capacitatea producătorilor şi distribuitorilor din domeniu, români şi străini, de a aduce pe piaţă produse şi echipamente moderne, în scopul de a crește performanţele și profitul în: cultura legumelor, fructelor şi seminţelor, creşterea animalelor, viticultură şi vinificaţie.

În plus, manifestarea oferă posibilitatea de a încheia noi contracte și parteneriate, reprezintă cadrul profesionist de ofertare, negociere și contractare pentru cele mai mari companii din industrie și specialiștii din domeniul agricol.

De asemenea, cei pasionați de agricultură sunt așteptați la conferințe și seminarii organizate în cadrul INDAGRA, pe teme precum: dezvoltarea agriculturii din România prin prisma inovațiilor, promovarea produselor românești pe piața internă și externă, accesul producătorilor români la fondurile europene.

Cel mai mare și important eveniment agricol din România, Târgul INDAGRA, organizat de ROMEXPO, în parteneriat cu Camera de Comerț și Industrie din România, se va desfășura în perioada 30 octombrie – 3 noiembrie, atât în interior cât și pe platformele exterioare ale Centrului Expozițional.

Program de vizitare:
30.10-02.11.2019, între orele 9:00 – 18:00;
03.11.2019, între orele: 9:00 – 16:00.

Concomitent cu INDAGRA 2019, în Centrul Expoziţional ROMEXPO se vor desfăşura alte trei evenimente cu participare internaţională, foarte cunoscute publicul larg şi celui de specialitate:

  • INDAGRA FOOD & CARNEXPO (www.indagra-food.ro) – Târg internaţional pentru industria alimentară;
  • EXPO DRINK (www.expodrink.ro) – Târg de vinuri, bere și alte băuturi alcoolice şi non-alcoolice.
  • PACK SHOW – (www.packshow.ro) – Expoziție pentru industria ambalajelor.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*