Consilierii locali ai municipiului Medgidia s-au întrunit miercuri, 31 martie, în ședința ordinară a lunii martie.
În deschiderea ședinței au fost votate proiectele privind depunerea jurământului de către noii consilieri, Dumitru Brânză și Sabri Sali, precum și proiectul privind modificarea componenței Comisiei de specialitate pentru probleme de dezvoltare economico-socială, buget, finanțe, administrarea domeniului public și privat al municipiului, servicii, comerț și agricultură, ca urmare a demisiei consilierului Adrian-Petre Bereș.
Următoarele proiecte de hotărâre votate au privit modificarea componenței Comisiei pentru probleme de învățământ, sănătate și familie, muncă și protecție socială, activități social-culturale și culte, ca urmare a demisiei consilierului Valeriu-Romeo Teodorescu și modificarea Anexelor nr.1 și nr.2 ale H.C.L. nr. 117/26.11.2020 privind desemnarea reprezentanților Consiliului Local Medgidia în Consiliile de Administrație și în Comisiile de evaluare și asigurarea calității, ale unităților de învățământ preuniversitar din municipiul Medgidia, începând cu anul școlar 2020-2021.
În continuarea ședinței, au fost aprobate proiectul referitor la numărul maxim de posturi de asistenți personali ai persoanelor cu handicap grav din municipiul Medgidia, pentru anul 2021 și proiectul care vizează numărul și cuantumul burselor care se vor acorda elevilor din învățământul preuniversitar de stat pentru semestrul I al anului școlar 2020-2021.
Următorul proiect de hotărâre votat a fost cel privind instituirea unor sectoare de drum cu sens unic din municipiul Medgidia. Aceste sectoare sunt: strada Tineretului, sectorul cuprins între strada Rahovei şi strada Lupeni; strada Rahovei, sectorul cuprins între strada Română şi strada Tineretului; strada Nicolae Bălcescu, sectorul cuprins între strada Kemal Agi şi strada Decebal; strada Siretului, sectorul cuprins între strada Kemal Agi Amet şi strada Decebal; strada Dorobanţi, sectorul cuprins între strada Republicii şi strada Kemal Agi Amet.
Totodată au fost votate și proiectele de hotărâre pentru aprobarea Planului de Ordine și Siguranță Publică al Poliției Locale Medgidia și a numirii domnului Tutungiu Nicolae în funcția de director al ”Clubului Sportiv Medgidia”.
Proiectul de hotărâre aflat la punctul unsprezece pe ordinea de zi a privit aprobarea documentației tehnico-economice – faza D.A.L.I. și a indicatorilor tehnico-economici pentru proiectul „REABILITARE ȘI MODERNIZARE IMOBIL STRADA REPUBLICII, NR. 34 DIN MUNICIPIUL MEDGIDIA – FAZA D.A.L.I.”
În continuarea ședinței ordinare, a fost supus atenției și votului consilierilor locali, proiectul de hotărâre privind aprobarea Structurii organizatorice și a Statului de funcții ale aparatului de specialitate al primarului municipiului Medgidia, județul Constanța și a modificării organigramei și a statului de funcții ale Spitalului Municipal Medgidia.
Pe ordinea de zi a lunii martie s-au aflat și proiectele de hotărâre referitoare la aprobarea completării inventarului domeniului privat al Municipiului Medgidia, conform Anexei la procesul-verbal al comisiei de inventariere nr. 3381/09.03.2021 și aprobarea dezmembrării imobilului-teren intravilan în suprafață de 14037 mp, având număr cadastral 102314 și înscris în Cartea funciară nr. 102314 a unității administrativ-teritoriale Medgidia.
Alte proiecte de hotărâre votate în cadrul ședinței ordinare au privit acceptarea de către Municipiul Medgidia, județul Constanța a ofertei de donație autentificată sub nr. 343/18.02.2021, din partea EGAL TEAM S.R.L și modificarea H.C.L. nr. 134/21.12.2020 privind aprobarea documentației de primă înscriere a unor imobile în sistemul integrat de cadastru și carte funciară și includerea în domeniul public al Municipiului Medgidia.
Consiliul Local Municipal a aprobat și inițierea procedurii de vânzare a imobilului teren intravilan aflat în domeniul privat al municipiului Medgidia, în suprafață de 133 mp, având număr cadastral 106095 și înscris în C.F. nr. 106095, în condițiile art. 364 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, precum și aprobarea vânzării prin licitație publică a imobilului teren intravilan aflat în domeniul privat al municipiului Medgidia, identificat cu număr cadastral 109026 și înscris în Cartea Funciară Nr. 109026.
În cadrul ședinței au fost analizate și votate lista de priorități pentru repartizarea locuințelor tip A.N.L. în municipiul Medgidia, în anul 2021 și proiectul de hotărâre privind aprobarea reglementării situației juridice a persoanelor tolerate în locuințele aparținând U.A.T. Medgidia.
Alt proiect de hotărâre aflat pe ordinea de zi a vizat atribuirea în folosință gratuită către Asociația ”Cluster pentru promovarea afacerilor specializate în tehnologii și surse alternative de energie – Medgreen – sud-est și Regiunea București – Ilfov” a unei părți, respectiv camera 20, parte a imobilului situat în municipiul Medgidia, str. Decebal, nr. 35, județul Constanța, proprietate publică a municipiului Medgidia, identificat cu nr. cadastral 108060 și înscris în Cartea funciară nr. 108060, pentru o perioadă de 5 ani.
La finalul ședinței, consilierii locali și-au exprimat votul pentru aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli al Spitalului Municipal Medgidia, previzionat pentru anul 2021, precum și acordarea unor stimulente lunare pentru salariații din cadrul Spitalului Municipal Medgidia, pentru anul 2021.
Be the first to comment