21 de percheziții în județul Constanța, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de minori și proxenetism

 La data de 26 septembrie, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța, pun în aplicare 21 de mandate de percheziție domiciliară, pe raza județului Constanța,  într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de minori și proxenetism.

Din cercetările efectuate a reieșit că, în perioada octombrie 2022 – septembrie 2023, un grup infracțional organizat, format din 15 membri (din care patru angajați, în diverse funcții în cadrul unui club pentru adulți), ar fi recrutat 9 persoane vătămate, dintre care una minoră, sub pretextul angajării ca dansatoare, pe care le-ar fi determinat să practice prostituția, în scopul obținerii de beneficii materiale.

Audierile se vor desfășura la sediul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Constanța.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliția Română.

Acțiunea beneficiază de sprijinul polițiștilor din cadrul serviciilor de combatere a criminalității organizate Tulcea și Port Maritim, precum și jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*