Joi, 26 august 2021, a avut loc ședința ordinară a lunii august, în cadrul Consiliului Local Municipal Medgidia. Un număr total de 19 proiecte de hotărâre au întrunit votul majoritar favorabil al consilierilor prezenți la ședință.
Primul proiect pe ordinea de zi a privit aprobarea numărului și a cuantumului burselor care se vor acorda elevilor din învățământul preuniversitar de stat pentru semestrul al II-lea al anului școlar 2020 – 2021.
În continuarea ședinței au fost votate proiectele referitoare la aprobarea actualizării devizului general și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiție „Creșterea eficienței energetice a clădirilor publice din Municipiul Medgidia, Liceul Teoretic Nicolae Bălcescu, corp școală și corp sală de sport, Medgidia”- Faza Proiect Tehnic și la asigurarea surselor de finanțare și pentru asigurarea cofinanțării de la bugetul local pentru obiectivul de investiție „Construire creșă în municipiul Medgidia, județul Constanța”.
Pe ordinea de zi a lunii august s-a aflat proiectul privind aprobarea documentației specifice delegării serviciului de salubrizare al Municipiului Medgidia, județul Constanța.
La următoarele puncte pe ordinea de zi s-au aflat aprobarea vânzării prin licitație publică a imobilelor terenuri intravilane aflate în domeniul privat al municipiului Medgidia, identificate cu numerele cadastrale 110314, 110334, 110335 și 110399.
Consilierii au analizat și votat proiectele de hotărâre privind modificarea Anexei nr. 2 la H.C.L. nr. 46/2021 și a H.C.L. nr. 95/30.06.2021.
Votul majoritar al consilierilor a fost întrunit și de proiectul de hotărâre referitor la acordarea unui sprijin financiar domnului Stoica Laurențiu – Nicolae.
Proiectul cu numărul 11 pe ordinea de zi a privit aprobarea repartizării unor unități locative situate în blocuri ANL din municipiul Medgidia, județul Constanța.
Următorul punct pe ordinea de zi a fost referitor la atestarea apartenenței la domeniul privat al municipiului Medgidia a imobilelor – terenuri situate pe teritoriul U.A.T. Medgidia, județul Constanța, conform Anexei la procesul-verbal al comisiei de inventariere nr. 9906/10.08.2021.
Ședința Consiliului Local Municipal Medgidia a continuat cu proiectul privitor la trecerea din domeniul public în domeniul privat al U.A.T. Medgidia a Centralei Termice nr. 4, în vederea valorificării.
Consilierii locali au votat aprobarea contului de execuție al bugetului propriu al municipiului Medgidia și al bugetelor instituțiilor finanțate din venituri proprii și subvenții, precum și a situațiilor financiare, la 30.06.2021.
În continuarea ședinței au fost admise proiectele privind aprobarea repartizării unei unități locative aflată în administrarea D.G.D.P.P și aprobarea încheierii unui protocol de colaborare între Municipiul Medgidia și Asociația „Zâmbet și culoare”.
Cu numărul nouăsprezece pe ordinea de zi a fost votat proiectul privind aprobarea încheierii unui protocol de colaborare între Municipiul Medgidia și Asociația „Curcubeul cunoașterii”.
Ultimul punct votat pe ordinea de zi a fost referitor la aprobarea închirierii unor spații, în vederea desfășurării activităților specifice Clubului pensionarilor.
Be the first to comment