Polaris M Holding a constatat, in ultima perioada, in municipiul Constanta distrugerea prin incendiere a unui numar de 16 containere destinate colectarii separate a deseurilor.
Problema vandalizarii containerelor nu este una noua, Polaris M Holding se confrunta cu ea inca de la implementarea acestui sistem de colectare separata, insa pe masura ce au trecut anii problema s-a acutizat. Pe parcursul anului 2016 au fost incendiate 7 containere pentru materiale reciclabile, iar la jumatatea anului 2017 numarul acestora a ajuns deja la 44, acest lucru denota ca numarul persoanelor, si aici ne referim, in principal, la categoria cautatorilor de Pet-uri, a crescut foarte mult.
Pe masura ce containerele au fost incendiate, Polaris le-a inlocuit cu altele noi, insa fara ca problema sa fie solutionata definitiv. Desi actele de vandalism sunt pedepsite conform legii, asta in situatia in care faptasul este prins, ramane, totusi, dezamagirea constanta ca bunul simt ramane un concept strain pentru anumite persoane.
Astfel, pe langa vandalizarea si incendierea containerelor, Polaris se mai confrunta si cu furtul Pet-ului, cu mizeria care este facuta de acesti „cautatori de Pet” in jurul containerelor, la care se adauga si piedica resimtita de compania de salubrizare in a-si atinge tintele de reciclare conform normelor europene.
Sistemul de colectare separat a deseurilor reciclabile in containere de tip „igloo”a fost implementat in Constanta inca din anul 2011. Bilantul companiei Polaris in acesti 7 ani arata ca au fost incendiate 143 de containere.
Pentru a stopa actele de vandalism, rugam toti cetatenii care sunt martori la astfel de acte sa sesizeze Politia Locala la urmatorul numar de telefon 0241.484.205 sau sa sune la 112, in cazul incendierii unui container.
Be the first to comment