Brigada 9 Mecanizată „Mărăşeşti” sărbătoreşte joi, 1 Noiembrie, 140 de ani de la înfiinţare. Evenimentul va fi marcat printr-o ceremonie militară şi religoasă, care va avea loc la Monumentul Eroilor din Războiul de Independenţă – platoul din faţa Casei de Cultură, începând cu ora 10.00.
Cu acelaşi prilej, miercuri, 31 octombrie, de la ora 12.00, la sediul unităţii va fi organizată Ziua Porţilor Deschise. Doritorii vor putea vizita o expoziţie de tehnică, armament şi echipamente militare utilizate de militarii brigăzii în desfășurarea misiunilor specifice şi vor putea afla care sunt secretele în această frumoasă meserie.
De asemenea, vor fi prezentate publicului exerciţii Drill Team, reconstituiri istorice, Poligonul de supravieţuire, cât şi Muzeul Militar Naţional “Regele Ferdinand I” filiala Constanţa.
Întreaga manifestare de joi, 1 noiembrie 2018 va fi organizată cu sprijinul militarilor din Forţele Navale, Forţele Aeriene şi a partenerilor americani şi canadieni dislocaţi la Baza militară din Mihail Kogălniceanu.
Be the first to comment