În perioada 2-4 martie, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea“ al județului Constanța au executat 130 misiuni, cele mai multe dintre ele – 112, fiind pentru acordarea primului ajutor și transportarea la spital a persoanelor cu afecțiuni medicale.
Pompierii militari constănțeni au fost solicitați să intervină pentru localizarea și lichidarea a 5 incendii în urma cărora s-au înregistrat doar pagube materiale.
În perioada menționată, pompierii militari au intervenit și în cazul a 2 accidente rutiere soldate cu 5 victime care au primit îngrijiri medicale la fața locului de la echipajele SMURD și cele al Serviciului Județean de Ambulanță, 2 dintre ele fiind ulterior transportate la spital.
De asemenea, echipajele ISU „Dobrogea“ au intervenit și în alte 11 situații precum deblocări de ușă, asigurări măsuri PSI la decolare/aterizare elicopter SMURD, ori salvare animale captive în medii ostile vieții.
Be the first to comment