Un incendiu devastator a distrus zona de chilii a mănăstirii „Sfinţii Ierarhi Nicolae şi Bretanion” din localitatea 23 August în dimineața de 12 martie. Construcția nu avea autorizație ISU, iar această omisiune a atras după sine și o amendă de 10.000 de lei.
Controlul post incendiu al pompierilor din cadrul ISU Dobrogea la mănăstirea „Sfinţii Ierarhi Nicolae şi Bretanion” din localitatea 23 August a scos la iveală faptul că deși aici locuiau personal cleric, dar și pelerinii ocazionali, cei responsabili nu s-au obosit să obțină autorizația de securitate la incendii, așa cum prevede legea.
„Conform ART. 44 pct.IV lit. i, din legea 307 din 2016 privind Apărarea împotriva incendiilor, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.001 lei la 10.000 lei: nesolicitarea şi neobţinerea de către persoanele fizice ori juridice care finanţează şi realizează investiţii noi sau intervenţii la construcţiile existente ori, după caz, de către beneficiarul investiţiei a avizelor şi/sau autorizaţiilor prevăzute de prezenta lege“, au precizat reprezentanții ISU Dobrogea.
Surse neoficiale au precizat că în acest caz, amenda a fost maximă – 10.000 de lei.
Reprezentanții Arhiepiscopiei Tomisului au răspuns evaziv cu privire la aceste nereguli și la sancțiunea primită.
„Lucrările nu erau recepționate, după recepție se obține autorizația. Suma nu am aflat-o. Juridic, încă nu știm dacă se va contesta în instanță. Problema e în studiu“ a declarat preotul Eugen Tănăsescu, purtătorul de cuvânt al Arhiepscopiei.
Be the first to comment